Vărsător/Ascendent Vărsãtor

semn fix, de aer

Focul poate fi unic in înflăcărarea sa in ceea ce priveşte interesele sale de scurtă duratā, in timp ce Pământul poate fi de-a dreptul fixat asupra obiectivelor sale pe termen lung. Însă toate zodiile de aer au nevoie de multă variație şi schimbare; acestea se ofilesc de prea multă monotonie sau ducând o viață liniară. Aerului nu-i place să se simtă atât de motivat precum încăpățânatul foc si nici nu este la fel de concentrat asupra indeplinirii unei sarcini, precum pãmântul. Aerul este evaziv si nu poate fi facut sã rămână pe loc multă vreme. Acesta nu este un element usor de ținut sub control. Işi imaginează viața ca pe o masā intr-un restaurant cu autoservire: încearcă un amestec de orice pare gustos, însā nu se indoapă cu nimic in mod special şi se satură prea repede. Viaťa este prea scurtă ca să nu-ți distribui atenția peste tot si prin aceasta sa profiti mental de deschiderea pe care o incurajează o asemenea diversitate.

Lucid şi vigilent, elementul aer este asociat cu capacitatea noastră de a gândi şi de a raționa. Este cel mai cerebral dintre elemente, cel care adoră să trăiască viața pe plan mental şi să genereze idei strălucite pe care să le împărtăşească lumii. Nefiind un mare amator al divagațiilor, Aerul pretinde ca exprimarea sa fie clară şi concisă. Este acel element din ciclu care se concentreazā foarte mult pe cauză şi efect: te loveşti cu capul de perete, amețeşti, leşini. Nu numai că o situație o influențează pe cealaltă, dar aparent poate fi insăşi cauza sau catalizatorul unei alte situatii. In esentă, asta observă Aerul in timp ce isi ia de zor notițe in minte despre felul in care pare să funcționeze viața.

Sub caracterul unui personaj care altminteri pare să fie o fire vioaie, curioasă, simpatică se ascunde un soi de răcealā. Câteodata inteligența aerului poate sā il facă să pară puțin smecher, tratând lucrurile cu superficialitate, dar prin natura sa nu este un element viclean. Ii este greu însă sa fie realist cu sine si cu ceilalti in ceea ce priveste reactiile spontane. Acest element mai degrabă analizeazā sentimentele altora decât să simtā pur şi simplu intensitatea acestora.

Aerul are talentul de a evalua rapid situatiile, observând micile miscări şi modificări-o trăsătură care se poate materializa fie intr-o capacitate de atenție deosebită, fie in neatenție, observată mai ales in cazul Gemenilor. Este inzestrat cu capacitate de analiză. Acest element ne ajută să cântărim cu grijă problemele complexe ale vieții înainte de a găsi soluții potrivite pentru a le rezolva. Ii plac abordările speculative, deşi acestea se pot asemăna cu jocurile de perspicacitate abstracte care nu au nicio finalitate utilă.

După Capricorn, Vărsătorul ne aduce la un nivel diferit de relații cu societatea. Capricornul se asteaptă ca toată lumea sã se alinieze, formând o comunitate omogenă. Dar următorul semn zodiacal ne spune că a sosit timpul să incălcăm unele dintre cele mai pretioase reguli ale Caprei si să vedem ce se intâmplă cand oamenii au parte de o mai mare libertate de exprimare socială. Uniformitatea este aruncată pe fereastră când Vãrsãtorii care indrăznesc sã fie diferiti, zdruncinā societatea. Acestia se luptă pentru dreptul oamenilor de a fi ei insisi, in loc să se supună prosteşte autorității si să dea ascultare orbeste sistemului. Vãrsãtorul ne indeamnã sã evadãm din gândirea noastrã limitatã, care le permite altora sã hotãrascã in locul nostru ce fel de viata vom duce.

Acest semn nu este o anomalie socială sau un rebel gata sã distrugā ordinea, ci un idealist binecuvântat cu un intelect progresist care ne face viața socială mai interesantă.

Atras de tehnologiile inalte, Vãrsãtorului ii place sã exploreze cãile inovatoare menite sa ne transforme viata de zi cu zi intr-un fel de roman SF. Din această cauză, unii nativi sunt considerati niste excentrici ciudați, insã pãrerile celorlalti nu-i impiedicã să formuleze o viziune avangardistă pe plan social.

Vãrsãtorul posedã niste scheme neobisnuite de gândire care ii permit sã vinã fulgerãtor cu idei si sã gaseascã pe loc rãspunsurile de care este nevoie. Intuiția sa poate să apară si să dispară, dar când simte acea strãfulgerare stie ca se aflã pe calea cea bună si va actiona conform cu flerul sãu. Totuşi, fiind un semn de aer, Vărsătorul va dori să producă si o teorie care să explice de ce stie ceea ce stie. Are talentul de a concepe sisteme de gândire strălucite si complexe.

Este calm si, după părerea lui, foarte rațional. Tot ce există in lume trebuie să aibă un sens si, de aceea, are putină considerație pentru interpretările pur sentimentale ale vietii. Universul fluid al sentimentelor este atât de tulbure pentru acest semn de aer, incât nu-i permite sã vadã nimic. Nu reuseste sā stabilească o relatie prea bună nici mãcar cu nevoile sale strict personale. Fiind parte a unui grup(de la săgetător la pesti) inclinat sã dezvolte un grad mai inalt de cunoastere a vietii la nivel transpersonal, crede că cel mai inteligent lucru este să nu permită ca actiunile sa-i fie dictate de inimă sau de sentimentalismul altora. “Cât de rău ar putea fi să laşi să curgă o lacrimă din cand in cand?” Pentru el, studiul fizicii cuantice este o sarcinã mult mai usoarã decât eliberarea sentimentelor.

Unul dintre punctele forte ale Văsătorului este prietenia- dar nu foarte strânsã. El este prea democratic si are gusturi prea variate pentru a alege o singurã persoanã pentru a-i fi cel mai bun prieten din intreaga lume. Doreste sa fie prietenos si sa aiba relatii cu o multime de oameni fascinanți. Deşi poate părea distant si detaşat din punct de vedere afectiv, atitudinea sa neacaparatoare este tocmai cea care ii permite sa se dezvolte in voie. Fiind o zodie de aer, are nevoie de spațiu. Insă Vărsătorul altruist se va oferi să-si ajute prietenii fărã să astepte nimic in schimb (spre deosebire de Balantă si Capricorn, care contabilizează toate favorurile pe care le fac altora si se asteaptă mai apoi ca acestia să răspundă la fel).

Planeta sa guvernatoare este Uranus. Acesta exercită o forță electrizantă, cu rol major in dezvoltarea energică si rapidă a societatii. Deşi Uranus poate fi incăpățât si convins de justetea viziunii sale strălucite, nu este la fel de fixat in firea sa ca Vărsătorul. Atât planeta, cât si semnul sunt convinse că puterea minții omului este limitată numai de indoielile, temerile si ignoranța sa.

După 2 ani de transformări interioare, astăzi, 5 iulie, are loc pentru voi ultima eclipsă in casa 12 astrologică- intimitate; izolare fizică sau psihică; subconştient; temeri; emoții; sensibilitate, vulnerabilitate, imaginație; sacrificiu, compasiune, credințã; karmă; latura ascunsă; vicii.

Saturn, marele învățător, se apropie de încheierea unui ciclu de aprox 29 de ani, însă nu înainte de a trage concluziile finale. In casa 12 se va confrunta cu subconstientul si cu karma. Este timpul să faceți o analiză a ultimilor ani. Prezența acestuia pe casa 12 indică faptul că a sosit momentul bilanțului. Vă veți confrunta cu propriile voastre greşeli, temeri şi emoții refulate. Vă veți simți expusi, vulnerabili, însă ceea ce Saturn vrea pentru voi este conştientizarea şi asumarea faptelor pentru a merge mai departe, intr-o nouă etapă.
O astfel de conştientizare poate aduce eclipsa, care va scoate la suprafață gânduri, emoții, sentimente înăbuşite in voi. Vă puteți simți chiar copleşiți de acestea in zilele si lunile următoare. Nodul Sud (bagajul karmic) vă îndeamnă să lăsați totul în trecut pentru a vă putea concentra pe construirea viitorului. Chiar dacă vă veți simți puțin tulburați, este un prilej bun pentru a vă da seama de tot ce ați tot “aruncat” in groapa casei 12 si ce țineți blocat acolo, pentru a vă elibera.

Luați in considerare renunțarea, in viitorul apropiat, la vicii, la un stil de viată nesănătos ori la un comportament care vă impiedică să vă desfăşurați in cea mai bună variantă a voastră; reorganizați activitațile ce țin de rutina zilnică pentru a vă imbunătăți randamentul (şi sănătatea). Din decembrie Saturn intră in casa 1, o perioadă de schimbări majore in care toate cele mentionate nu vor mai fi doar cu titlu de exemplu, ci chiar obligatorii pentru evoluția voastră.

Inflăcăratul Marte işi va descărca energia timp de 6 luni in casa a 3 a – interactiunea cu mediul imediat, cu persoane cu care vă petreceti de obicei timpul, cu frații, vecinii; comunicare verbală/scrisā; procesarea informației; raționament; dezvoltare in plan mental; invățământ primar/de bază; cursuri de calificare, de invatarea unei meserii, de avansare sau poate doar pentru a satisface propria curiozitate/plăcere; acte, contracte; călătorii scurte; mijloace de transport si mijloace tehnologice de comunicare, aparatură casnică.

In acest domeniu veți dispune de cea mai multă putere, energie şi vitalitate. Atenție la vulcanul interior care stă să erupă din când in când din cauza energiei marțiene (casa 3- agresivitate verbalã). Vă poate lipsi răbdarea cu cei din jur din cauza faptului că Marte aici ascute mintea si oferă claritate atât a rationamentului, cât şi a gestionării cuvintelor. Luați in calcul că ceilalti pot trece prin alte faze ale lui Marte, nu tocmai benefice lor. Chiar dacã vã dați ochii peste cap de 10 ori pe oră😄, aveți răbdare! Nu vreți să supărați planetele, nu-i aşa?

Vă doresc succes in toate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s