Balanță/Ascendent Balanță

semn cardinal, de aer

Focul poate fi unic in înflăcărarea sa in ceea ce priveşte interesele sale de scurtă duratā, in timp ce Pământul poate fi de-a dreptul fixat asupra obiectivelor sale pe termen lung. Însă toate zodiile de aer au nevoie de multă variație şi schimbare; acestea se ofilesc de prea multă monotonie sau ducând o viață liniară. Aerului nu-i place să se simtă atât de motivat precum încăpățânatul foc si nici nu este la fel de concentrat asupra indeplinirii unei sarcini, precum pãmântul. Aerul este evaziv si nu poate fi facut sã rămână pe loc multă vreme. Acesta nu este un element usor de ținut sub control. Işi imaginează viața ca pe o masā intr-un restaurant cu autoservire: încearcă un amestec de orice pare gustos, însā nu se indoapă cu nimic in mod special şi se satură prea repede. Viaťa este prea scurtă ca să nu-ți distribui atenția peste tot si prin aceasta sa profiti mental de deschiderea pe care o incurajează o asemenea diversitate.

Lucid şi vigilent, elementul aer este asociat cu capacitatea noastră de a gândi şi de a raționa. Este cel mai cerebral dintre elemente, cel care adoră să trăiască viața pe plan mental şi să genereze idei strălucite pe care să le împărtăşească lumii. Nefiind un mare amator al divagațiilor, Aerul pretinde ca exprimarea sa fie clară şi concisă. Este acel element din ciclu care se concentreazā foarte mult pe cauză şi efect: te loveşti cu capul de perete, amețeşti, leşini. Nu numai că o situație o influențează pe cealaltă, dar aparent poate fi insăşi cauza sau catalizatorul unei alte situatii. In esentă, asta observă Aerul in timp ce isi ia de zor notițe in minte despre felul in care pare să funcționeze viața.

Sub caracterul unui personaj care altminteri pare să fie o fire vioaie, curioasă, simpatică se ascunde un soi de răcealā. Câteodata inteligența aerului poate sā il facă să pară puțin smecher, tratând lucrurile cu superficialitate, dar prin natura sa nu este un element viclean. Ii este greu însă sa fie realist cu sine si cu ceilalti in ceea ce priveste reactiile spontane. Acest element mai degrabă analizeazā sentimentele altora decât să simtā pur şi simplu intensitatea acestora.

Aerul are talentul de a evalua rapid situatiile, observând micile miscări şi modificări. Este inzestrat cu capacitate de analiză. Acest element ne ajută să cântărim cu grijă problemele complexe ale vieții înainte de a găsi soluții potrivite pentru a le rezolva.

Simbolul Balanței, cântarul, este singurul obiect al zodiacului. Balanta introduce conceptul impersonal de dreptate, un ideal ce reflectā natura cauzei si a efectului la nivel moral si legal – ce semeni aia culegi. Nu putem proceda intotdeauna asa cum ne place sau cel putin nu in dauna altora. In acest sens, talerele justitiei nu lasă loc unui tratament special. Toti cei care incalcă regulile unui comportament adecvat, inclusiv pe cele ale corectitudinii si ale bunei-cuviințe, vor fi pedepsiti. Balanța este un semn zodiacal al unei potențiale reacții puternice fată de comportamentul nostru egoist. Amabila si fermecatoarea Balanta este imună la pledoarii sentimentale, dramatice, la argumente intelectuale, stralucite, atunci cand este vorba de incalcarea drepturilor. Are o voință de fier si nu cedeazā cand este supusă unor presiuni. Mai degrabă ar muri apărându-si principiile decat sa ajungă la un compromis prin care sa isi piardă integritatea. Mai este denumitā “o mână de fier intr-o mănuşă de catifea”. Asta nu inseamnă că este un semn cu inima rece. Ea face dreptate cu compasiune.

Balanța este foarte sensibilă la atmosfera din jurul sãu, mai ales cand mai multi oameni sunt stransi la un loc. Observarea manifestãrilor sociale este stimulatoare pentru aceasta zodie. Crede in importanța culturală a interacțiunilor politicoase intre oameni. Deoarece Balanta percepe si lipsa de armonie, cand cineva intra in scenă si produce neintelegeri care inclină talerele, o face să isi iasă din fire. Este bine sa fii bun cu altii si sa ii respecti, dar nu mai este la fel de grozav atunci cand Balanta simte ca ea se dă peste cap intotdeauna pentru a-i multumi pe unii cărora nici nu le trece prin cap sa-i raspundā in acelasi fel. De ce să rişte sa fie rănită tot timpul de niste profitori farā scrupule care privesc o relatie dintr-un singur unghi- al lor! Ea nu este un preş de sters pe picioare si nu va permite nimanui sa o folosească, desi ii ia ceva timp pentru a se hotărî când să pună lucrurile la punct si să spună “Ajunge!”.

Balanťa este mai mult decât semnul relațiilor directe. Este simbolul legăturilor in care există implicare si, de aceea, guvernează tradițional statutul matrimonial. In acest domeniu se simte mai bine intr-o pozitie legală, conventională. Deşi stie cât de incorectā poate fi societatea cand incearcă să reglementeze vietile private ale membrilor săi, preferă o comuniune recunoscută de lege. Situatia ideală pentru aceasta este ca doi indragostiti, care se respectă unul pe celalalt, sa-si uneasca fortele ca niste indivizi de sine statatori. Balanta vrea o casatorie intre egali, prin urmare niciunul nu va juca rolul unui parinte sau al unui copil neajutorat si nicio persoana nu va dicta ce sa facă cealaltă. Balanta nu crede ca cei doi parteneri capată drept de posesiune asupra celuilalt ca urmare unui certificat de casatorie si se va opune ideii ca ar putea fi controlata ori dominatā.

Nativii din Balanťă pot purta dialoguri furtunoase in sinea lor, pe care nu vor indrazni sa le exprime in cuvinte cand se confruntā cu o relație dificilă sau, cel putin, nu vor face asta o perioadă de timp. La un moment dat situatia se va schimba, iar Balanta isi va descarca toată mânia si indignarea acumulate datoritā prostului tratament care i s-a aplicat. Este aproape imposibil sa mai apelezi la dragalasenia acesteia atunci cand a atins acest nivel de alienare. Totusi, este gata sa ierte de fiecare dată persoana iubită.

Semnul anterior(Fecioara) prețuieşte calitatile unei bune ingrijiri personale- sa fii intotdeauna curat si sa arati prezentabil necesită un anumit grad de organizare. Semnul Balantei idealizează această temā- a arăta minunat este uneori chiar mai important decât a te simti bine. Stie ca viata ii va fi mai bună dacă isi oferă timpul necesar pentru a se dichisi si a se prezenta foarte bine. Este un semn a carui imagine cultivata si lustruită atrage aprobarea pe plan social.

Venus este agentul publicitar al acesteia si are grijā ca mereu să arate bine. Venus in Taur, cealaltă zodie pe care o guvernează, preferă o frumusete naturală, nu neaparat foarte cizelată si lipsita de imperfectiuni. In schimb, Venus in Balantă are nevoie de un pic de machiaj si de o garderoba stilată.
Balanței ii place sa se bucure de lucrurile frumoase din viață si din dragoste, cel putin atât cât satisface gusturile rafinate ale lui Venus.

☆Luna Plină si eclipsa din data de 5 iulie vor concentra energia si atentia pe axa caselor 4-10, unde va trebui sã gãsiți echilibrul dintre intimitatea căminului si viața socială (viața personală si cea profesională).

casa 4 –cămin, casă, locul in care ne simtim confortabil şi in siguranță; pământ, teren; imobiliare in general; legătura cu părintii si mediul originar; familie; rădăcini.

casa 10– carieră, statut social, ascensiune şi realizare socială; imagine publicã; reputație; ambiții; functii publice; ierarhie; autorități; legătură cu persoane cu autoritate superioară vouă; figurā paternā.

Dacă v-ați aflat in situatia in care ati sacrificat ultimii 2 ani pentru binele unui membru al familiei, este timpul să vă gândiți si la voi. Aveți la dispozitie ultimele 6 luni pentru a vă găsi un loc al vostru si un drum pe care să nu mai cărați in spate responsabilitățile altora. Un loc care să vă reprezinte si pe care să-l numiți “acasă”. Este momentul ideal pentru relocare, chiar dacă Saturn poate intarzia puțin procesul. Asta nu trebuie să vă impiedice, ci să vă ambitioneze in a-i demonstra ca ati crescut, evoluat si v-ati invatat lectia. Astfel veți debloca casa 10 a ascensiunii si realizărilor profesionale.

Energia războinicului Marte se va concentra in următoarele luni pe casa 7-colaborare, asociere; alianță; adversar; client; public; partener de viată sau de afaceri; căsătorie; procese juridice, contracte.

Casa 7 reprezintă casa opusă eului, deci casa “celorlalți”. Incercați să evitați acest tip de descărcare energetică in căsnicie, cuplu, relatie de afaceri, relatie cu superiorii, prietenii, deoarece poate produce ruperea definitivă a legăturii. Dacă nu veți fi voi cei care vă veți irita la orice mic argument in contradictoriu atunci veți atrage oameni care vor manifesta irascibilitatea ori agresivitate tipic marțială.

Urmează o perioadă a schimbărilor necesare!

Un citat pentru frumoasele dar indecisele balanțe : “Dacă nu stii ce să ceri de la viață, viața nu ştie ce să-ți dea!”

Succes!

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s