Leu/Ascendent Leu

semn fix, de foc

Elementul Foc deschide in mod indreptățit zodiacul cu energicul Berbec, deoarece acest element simbolizează impulsul vital de dincolo de “dorinta de a fi” care impulsionează orice activitate. Viața inseamnă mişcare iar focul ațâță nevoia noastră fundamentală de mişcare. Prospețimea şi noul aparțin acestui element.

Leul este a doua zodie de foc şi aparține atributului fix, ceea ce sugerează că flacăra sa este mai statornică şi mai rezistentă decât flacăra cardinală pe care o generează Berbecul. Cel din urmă duce o luptă continuă pentru ca focul său arzător să nu fie ingrădit, in timp ce Leul invață să profite de atributul fix şi să intoarcă acest lucru in avantajul său. Focul acestuia este atrăgător, carismatic, care ştie cum să se facă remarcat.
Focul este asociat cu “acțiunea” mai degrabā decât cu gandirea sau reflecția. Deşi nu este foarte bine organizat, rațional sau chiar atent cu ceilalți, focul ne motivează sa intreprindem actiuni rapide, hotărâte, aici si acum.

Până nu demult, universul arhetipal al focului era reprezentat exclusiv de domeniul compartamentului traditional masculin. Focul este un element combativ, gata să atace orice încearcā sa se impotrivească energiei sale sau să-i stea in cale. Aplicat la scarā largă, acest lucru se transformă intr-un război, o dramă colectivā in care bărbații, analizând din perspectivă istorică, au dezlănțuit mânia potențială a focului angajându-se in forme de violentā la nivel mondial. Mulťi barbati din zilele noastre isi dezlantuie focul practicand sport, făcând cuceriri pe plan sentimental, vânând sau implicandu-se in diferite activitati care presupun un risc fizic. Astăzi, femeile invată direct de la sursā cā este benefic din punct de vedere psihologic si fizic să aibă si sã exprime in mod deschis ceea ce reprezintā focul: capacitatea noastră umană de a trece cu curaj prin viață. Din ce in ce mai multe femei isi desfasoara activitatea in domenii dominate de barbati precum boxul, fotbalul, halterele. Multe femei conduc afaceri importante in lumea corporațiilor şi işi asumă functii politice inalte.

Nou-născuții vin pe lume etalându-si deja pornirile naturale şi necenzurate ale Focului- acestia se dezlănțuie in plansete nestăpânite şi nervoase ca expresie imediată a existentei lor, pretinzând parcă “sunt viu si sunt aici, ocupa-te de nevoile mele acum!”. Aşadar, asteptati-vă ca Focul să fie extrem de concentrat asupra propriei persoane si preocupat de satisfacerea propriilor dorinte in primul rand, inainte de toate. Zodiile Berbec si Leu au fost mult acuzate de acest lucru, insă Săgetătorul mai putin.

Focului ii este greu sa se plece in fața dispozițiilor altora. Acesta nu va respecta niciodată orbeşte o serie de reguli de comportament, mai ales atunci cánd se dovedesc a fi sufocante. Avem nevoie de foc inauntrul nostru să ne dea indrazneala de a aborda lumea in mod energic si cu pasiune.

Leul este prima zodie care se gândeşte la locul său in societate, farã să aibă o reală perspectivă in ceea ce priveste nevoile colective. Simte cā s-a născut pentru a străluci şi se bucură de acest statut superior. Se comportã de parcā ar fi dreptul său innăscut să fie tratat in mod deosebit de către Univers. O atitudine arogantă ii poate provoca necazuri cu ceilalti, care si-ar dori foarte mult sa detroneze zodia, pentru cā este atât de plină de ea insăşi si arogantă.

Această zodie a reuşit să se elibereze de temerile uneori paralizante şi de inhibițiile care fac ca etapa vietii dominată de Rac să fie câteodată dureroasă. Leul nu işi face prea multe griji referitor la ceea ce altii gandesc despre el. Doreşte sā se implice in marea aventură a vieții fãrã ca cineva sau ceva sã-i strice dispozitia. Datorită focului pe care il degajă se descurcă de minune să-şi păstreze vitalitatea tinerească- dacă ar putea, Focul fix si-ar dori să ardā strălucitor pentru totdeauna. O altă trăsătură care ii conferă tinerețe Leului este disponibilitatea de a-si intampina viitorul cu optimism si entuziasm. Refuză să aibă o pārere proastă despre el. Acesta este convins ca Universul nu ne-a trimis pe Pamant doar pentru a suferi, pentru a ni se refuza oportunitatea indreptatita de a ne demonstra talentele deosebite in lume.

Precum insusi spiritul tineretii, Leul isi incearcă norocul cu inima deschisă pentru a obtine ceea ce isi doreşte. Câteodată impetuos si prea incapatanat, Leul este gata sa riste totul pentru visul său de aur.
Zodiile fixe au capacitatea de a munci multă vreme intr-un ritm sustinut pentru a-si atinge scopurile bine definite. Acestea sunt hotãrâte sã-si modeleze propriile vieti in functie de obiectivele pe care si le propun. Ele pur si simplu nu se lasã purtate de val asteptand sa vadã ce se intamplă. Incearcã sa-si ia destinul in propriile maini, fiind persoane obsedate de ideea de a detine controlul. Atunci când se confruntă cu eşecuri sau cu pierderi, Leul se prăbuşeşte si inima i se frânge (poate rage de durere si de mânie atunci când nu câştigă).

Soarele este “planeta” asociată din punct de vedere astrologic cu zodia Leu. Desigur, Soarele este o stea care arde plină de măreție, fiind de o importantă fundamentalã pentru viata noastră, asa cum si Leul isi imaginează că ar putea fi. Atât planeta, cât si zodia au ceva de spus in ceea ce priveste propriul eu, vointa, nevoia de recunoastere, aptitudinea exprimarii energice de sine. Amândouă reprezintă simboluri astrologice ale caldurii, care se degajă treptat din focul nostru creator intern. Nu poti să nu observi Soarele de indată ce a răsărit; acest lucru este valabil si pentru Leu.

☆Intrarea războinicului Marte intr-un semn de foc activează pentru voi casa 9 – filosofie de viață, principii morale dupā care vă ghidați; crezul personal; realizări; invățământ superior; profesori, guru; religie, spiritualitate; figură paternă; justiție; străinătate; alte culturi; călătorii lungi; explorare; relocare.

Energia marțiană de luptător vă poate da curajul de a schimba anumite lucruri referitoare la acest sector, ceva ce amânați ori nu a fost posibil in ultimii 2 ani. Poate că veti dori să urmati anumite cursuri ori sa incheiati/incepeti o formă de invatamant superior. Poate veți dori să vă mutați ( valabil atât pentru o relocare in țară, cât si peste granițe). Simtiti o nevoie mai intensă decât celelalte semne de a călători, după 15 iulie fiind chiar un moment prielnic pentru voi (până atunci nu, deoarece Mercur se află pe casa 12), insă in conditiile planetare actuale mai greu de indeplinit.

Poate că ocupația voastră se desfãşoară in “spatele scenei” iar acum veți dori ori veți avea oportunitatea de a ieşi in față. Simțiți nevoia ca răgetul vostru de leu să fie auzit, ceea ce poate duce la confruntări cu scântei in familie ori la locul de muncă.
Veți fi mult mai inflăcărat in a vă apăra opiniile si in a expune cât mai mult ideologia proprie. Atenție! Nu impuneți celorlalti părerile voastre. De asemenea, nu abuzați de puterea pe care o aveți in cazul in care vă aflați intr-o funcție de conducere.

Ultima eclipsă care va avea loc pe axa caselor 6-12 se va intamplā in 5 iulie şi va duce o “ultimă bătălie” alături de marele invățător Saturn in a restructura, a rezolva si a pune in ordine tot ce reprezintă acestea.

casa 6 – loc de muncă, mediu profesional; relația cu colegii; rutina zilnică; a fi in serviciul altora; sănătatea voastră.

casa 12– izolare fizică sau psihică; intimitate; emoții, sensibilitate, vulnerabilitate, frici; sacrificiu; compasiune; credintã; subconştient; latura ascunsă; vicii.

☆Ştiți cum inşurubează un Leu becul? Il ține fixat in dulie, in timp ce intreg Universul se invârte in jurul lui😂

Succes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s